Bucuresti

Bucuresti Blog. Restaurante, muzee, teatru, cinema, cluburi, concerte, targuri, petreceri, expozitii.

Berestroika – Beer Revolution

Cu o instalaţie austriacă de făcut bere, cu produse naturale şi cu multă pasiune poţi oferi bucureştenilor cea mai bună bere „de casă”. Singura locaţie în care se mai fabrică bere de casă după reţete originale se află pe Aleea Cauzaşi, undeva în apropiere de centrul Bucureştiului şi se numeşte Berestroika.Din cele trei ingrediente principale, malţ, hamei şi drojdie, Florin Gugiu, proprietarul restaurantului Berestroika, fabrică pentru clienţii săi cea mai bună bere naturală.

Este atât de pasionat de ceea ce face încât îşi petrece lângă instalaţia de făcut bere aproape 16 ore pe zi. „Îmi place foarte mult să fac berea şi de asemenea, să gătesc. Facem cam 3.000 de litri de bere, trei zile pe săptămână“, spune Florin.

Reţetele după care fabrică cele trei tipuri de bere, roşie, brună şi blondă, sunt cele originale, însă le ţine bine ascunse. „Reţetele sunt din Austria şi sunt secrete. Malţul, hameiul şi drojdia sunt aduse tot de acolo“, spune proprietarul. Cât despre culoarea berii, roşie, brună sau blondă, aceasta este dată de tipul de malţ şi, bineînţeles, de cantitatea folosită.

Instalaţie de făcut bere de 300.000 de euro

Călătorind an de an prin Austria, Florin a început să fie atras de adevăratele berării cu specific nemţesc şi, treptat, a renunţat să mai bea berea din import, îmbuteliată. De-atunci şi-a dorit să aducă şi în Bucureşti un astfel de local. A făcut timp de o săptămână un tur al acestora, iar după un an şi ceva, timp în care a căutat un local, şi-a zis că este momentul potrivit să deschidă unul şi la noi.

Abia am împlinit trei luni de când l-am deschis. Eu sunt un foarte mare băutor de bere şi m-am gândit să fac ceva deosebit care să prindă şi pe piaţa din Capitală. Aici totul este legat de bere. Se serveşte numai berea casei, iar meniul este asociat cu bere“, povesteşte Florin. Primele berării cu adevărat interesante le-a văzut în Austria.

Instalaţia de făcut bere cu care este dotat restaurantul a adus-o din Austria şi a costat 300.000 de euro, iar investiţia totală a localului se ridică la 500.000 de euro.

Berea de casă o bem după 25 de zile

Punem malţul, hameiul şi drojdia în tancul de producere a berii. Procesul durează opt ore, iese mai întâi mustul, apoi, până bem berea mai trec în jur de 25 de zile“, dezvăluie Florin câteva dintre secretele producerii berii. El şi asociatul său au învăţat să facă berea încă de când au instalat mini fabrica. Până acum produc doar trei tipuri de bere, Berestroika Gold, Red Ale Berestroika şi Black Stout.

De asemenea, mâncarea este atent selecţionată şi bineînţeles, potrivită pentru bere. „Nu am vrut să asociez berea cu micii. Eu am adus aici tot felul de brânzeturi, platouri cu afumături sau ciolan. Vrem să mai aducem şi gâscă pe viitor. Nu vrem un meniu stufos pentru că ar fi posibil să îşi piardă din calitate“, povesteşte proprietarul.

Adresa: Aleea Cauzasi nr. 57

Telefon: (+ 4) 0735.087.802

Capacitate: –

Email: –

Web: aici

VN:F [1.9.22_1171]
Voteaza si tu!
Rating: 1.0/5 (1 vote cast)

Post to Twitter

Categorie: Articole, Cluburi


× 8 = twenty four

HOTELURI IN ROMANIA

Loading...

Logo-ul Muzeului National al Taranului Roman

Mergeti spre cultura

Mai multe obiective culturale si muzee din Bucuresti au zile ...

The_mission_1st_of_march_2014

The Mission 1st

Sasha, 2manydjs, Art Department si Ali Nasser sunt invitatii The ...

Femina Star 2013

Femina Star - Comuni

Mai sunt cateva zile pentru inscrierea la Festivalul “Femina Star” ...

Tudor-Gheorghe-Pelerini-din-tara-nimanui

Tudor Gheorghe – P

Tudor Gheorghe revine pe scena Salii Palatului cu spectacolul “Pelerini ...

Rock in Parc 2013

Rock in Parc - Inscr

A mai ramas putin timp pana la incheierea inscrierilor la ...

Site-uri partenere

  • Hoteluri Timisoara
  • Tourneo - rezervari hoteliere NONSTOP
  • Logo brasovhoteluri.ro
Get Adobe Flash player