Bucuresti

Monumentul a fost readus din Piaţa Romană în Centrul Istoric. Transformarea Pieţei Sfântu Gheorghe în Piaţa Roma ar putea însă crea confuzie printre locuitorii Bucurestiului, din cauza asemănării cu vechiul amplasament.

Mutarea statuii Lupoaica Capitolina în Piaţa Sfântul Gheorghe s-a făcut cu mare fast, la sfârşitul acestei săptămâni. La inaugurare au fost prezenţi primarul Bucureştiului, Sorin Oprescu, şi omologul său de la Roma, Giovanni Alemanno.

Cu această ocazie, oficialităţile au anunţat şi revenirea la denumirea veche a zonei, Piaţa Roma. Decizia de a muta copia celebrului monument „Lupa Capitolina“ în  Centrul istoric aparţine Primăriei Municipiului Bucureşti, pe motiv că statuia nu era suficient de vizibilă în intersecţia din Romană. Istoricii consideră că este corectă noua amplasare a statuii, precum şi schimbarea denumirii pieţei aşa cum a fost în anul 1906.

„În acel an, Lupoaica Capitolina a fost oferită comunei Bucureştilor de către primăria oraşului Roma, când s-au celebrat 1800 de ani de la cucerirea Daciei de către Imperiul Roman“, a declarat istoricul Adrian Majuru. El a precizat că darul a fost considerat drept o recunoaştere a apartenenţei la ginta latină pentru România, de către Italia. Istoricul a adăugat că nu se va crea nicio confuzie cu actuala Piaţă Romană, care nu exista la acea vreme şi care, în prezent, este situată destul de departe de zona care se va numi Piaţa Roma.

Confuzie între Romană şi Roma

Bucureştenii care frecventează Centrul istoric spun că noua amplasare a statuii este binevenită, pentru că acum este mai vizibilă. “Nu se vedea bine nici în Dorobanţi, nici în Romană. Aici este mai aproape de trecători, de turişti. Sper să nu o vandalizeze vreun <isteţ>”, a spus Clara (40 de ani), contabilă din Bucuresti. Femeia a adăugat că schimbarea numelui pieţei, din Sfântul Gheorghe în Roma, ar putea însă să îi deruteze pe unii locuitori ai Capitalei şi, mai ales, pe nou-veniţii. „Dacă îţi stabileşti o întâlnire cu cineva la Piaţa Roma, persoana respectivă ar putea înţelege Piaţa Romană şi cred că nimeni nu doreşte să aştepte la trei kilometri de locul real de întâlnire”, a conchis Clara.

Iniţiativa de mutare a statuii Lupoaicei din Piaţa Romană în piaţeta din faţa magazinului Bucureşti a fost demarată în această primăvară. Statuia a fost ţinută timp de două luni la Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic, unde a fost recondiţionată înainte de a fi instalată în centrul Bucurestiului.

Statuie plimbată prin Capitală

Statuia o reprezintă pe legendara lupoaică despre care se spune că i-ar fi alăptat pe Romulus şi Remus, întemeietorii oraşului Roma. Realizată de un sculptor grec anonim, Lupoaica este o copie din bronz a celebrului monument roman Lupa Capitolina .

De-a lungul timpului, statuia Lupoaicei a fost „plimbată“ prin mai multe zone din Bucureşti: Piaţa Roma (1906), Dealul Mitropoliei (1931), Piaţa Dorobanţi (1965) şi apoi în Piaţa Romană(1997). Pe ultimul amplasament a stat timp de 13 ani.

Sursa: Adevarul

Constanţa, oraşul de peste oraşe

Aşezată aproape la mijlocul ţărmului de vest al Mării Negre, Constanţa, anticul Tomis, şi-a afirmat menirea de port maritim şi puls viu de viaţă românească în sud-estul Europei, dincolo de vicisitudinile istorice numeroase cu care s-a confruntat. Vechimea aşezării şi atribuţiile sale specifice îi conferă o aură distinctă în istoria oraşelor ţării.

Constanţa

Metropolă a Pontului stâng în Antichitate, Tomis – Constanţa se va afirma de-a lungul secolelor, în indisolubila legatură cu istoria românilor, cu interesele lor comerciale şi spirituale, ca o punte între civilizaţii, nod important de comunicare între Orient şi Occident.

Cele mai vechi urme de vieţuire umană din zonă datează din îndelunga perioadă a pietrei cioplite, Paleolitic, şi au fost descoperite în nordul oraşului, la Mamaia- Sat şi la Peninsula. În ceea ce priveşte primele mărturii documentare ale existenţei oraşului Tomis, actuala Constanţa, datează din secolul VI i. H.

12►

”Uniunea Europeană” de început de secol I

De-a lungul istoriei, oraşele mercantile de pe ţărmul vestic al Pontului Euxin au cunoscut dominaţia Romei. Astfel, chiar de la începutul sec. I d. Chr., ia fiintă uniunea culturală a cinci cetăţi vest-pontice: Histria, Tomis, Callatis, Dionysopolis (Balcic) şi Odessos (Varna). Timp de aproape două secole, reşedinţa uniunii a fost stabilită la Tomis.

Gazda poetului exilat Publius Ovidiu Naso, oraşul a fost întemeiat în cadrul unui amplu proces de colonizări greceşti pe ţărmul Pontului Euxin. Tomis s-a dezvoltat semnificativ în vremea împăratului Constantin cel Mare – din al cărui nume se spune că derivă numele actual al localităţii.

Alte surse semnalează că originea numelui localităţii provine de la Read more…

Istoria post-decembristă a început tragic la Cluj-Napoca, 11 locuitori având să devină, în urma acelor evenimente, eroi ai Revoluţiei. Trecutul s-a “jucat” cu patriotismul, în timpul Primului Război Mondial, clujenii fiind obligaţi să lupte împotriva fraților de dincolo de Carpati.

Una dintre capitalele istorice ale Transilvaniei, oraşul se poate lăuda cu una dintre cele mai atractive economii locale din România, în special în domeniile serviciilor financiare şi IT. Atractiv pentru investitori străini, Cluj-Napoca este şi unul dintre cele mai scumpe oraşe din ţară.

Pentru clujeni, oraşul merită titlul de giuvaer al Transilvaniei şi pun la bătaie argumentul suprem: zona centrală, cu ale sale clădiri istorice, construite în marea lor majoritate în perioada de stăpânire austriacă.

Fotografiile de la începutul secolului al XX-lea surprind Piaţa Unirii cu un aer aparte, pe care l-a păstrat şi astăzi. E una dintre cele mai frumoase pieţe din Europa, motiv pentru care decizia autorităţilor locale de a o „moderniza”, înlocuind spaţiile verzi cu asfalt şi piatră cubică, nu a fost privită cu încredere.

La pas, la doar cinci minute distanţă, se află celebra Piaţă a Muzeului, transformată în zonă pietonală. Aici, terasele sunt una lângă alta, iar furnicarul de tineri oferă un sentiment Read more…

În secolul al XVIII-lea, o data cu instaurarea regimului fanariot, modul de viaţă şi portul principilor din Ţara Românească şi Moldova erau influenţate de moda de la Constantinopol, ca dovadă a slujirii cu devotament a Înaltei Porţi.

Curţile domneşti cultivau un stil de viaţă opulent şi risipitor, în acord cu modelul oriental, însă care contrasta violent cu stilul simplu, tradiţional, al vieţii oamenilor de rând.

Depăşind uneori luxul marilor demnitari ai Înaltei Porţi, boierii, imitând Curtea domnească, se întreceau în a purta giubele, işlice, anterie, cepchene, şalvari, fermenele confecţionate din cele mai rare stofe, unele căptuşite cu blană, ornamentate cu fir din aur sau argint şi cele mai scumpe nestemate. Blănurile aplicate pe poale, la guler, pe mâneci, şi mătăsurile fine constituiau bogăţia garderobei boierimii, în care un loc aparte îl deţinea blana de samur, adusă din Siberia, foarte scumpă şi rezervată în exclusivitate pentru elita boierească.

Vestimentaţia, la mare preţ în epocă, exprima diferenţierea socială, distincţia rangului boieresc remarcându-se în funcţie de culoarea, de eleganţa impunătoare şi costisitoare a îmbrăcăminţii, de blănurile purtate, de forma şi dimensiunea işlicului, de pietrele preţioase care înnobilau mânerul hangerului purtat la brâu, cu semnificaţie mai mult decorativă decât practică. Colecţia Muzeului Municipiului Bucureşti cuprinde un număr semnificativ de piese de îmbrăcăminte şi accesorii specifice, mărturii palpabile ale epocii feudale, în care predomină costumele femeieşti, confecţionate din catifea şi brocart, împodobite cu broderii din fir de aur sau argint, din mătase naturală sau borangic.

Valorificarea expoziţională a colecţiei este realizată prin Read more…

Palatul Sutu pare a-si fi regasit menirea fireasca. Ridicat din dragoste pentru frumos, el este astazi depozitarul unor valori inestimabile pentru trecutul Bucurestiului, gazduind astazi Muzeul Municipiului Bucuresti.

La 29 martie 1832, comisarul vopselei de rosu (departament administrativ al Bucurestilor in epoca) se adresa postelnicului Costache Grigore Sutu, avizand reluarea “lucrarii zidului imprejmuirii gradinii ce ai inceput Dumneata a zidi acum“. Acesta va fi, simbolic vorbind, actul de botez al viitorului imobil, cunoscut sub denumirea de Palatul Sutu.

Anul 1833 a fost marcat in istoria proprietatii Sutu de hotararea marelui boier de a-si inalta case noi. Vechile cladiri nu mai corespundeau transformarilor sociale, economice si mentale din cel de-al patrulea deceniu al veacului trecut.

Arhitectii Johann Veit si Conrad Schwinck au fost insarcinati cu ridicarea marelui palat. Colaborarea dintre proprietari si constructori, nu lipsita de tensiuni si conflicte inclusiv juridice, s-a concretizat in anul 1834, prin finalizarea in linii mari a imobilului. Construit in stil neogotic, cu patru turnulete poligonale, amplasate doua cate doua pe partile laterale, de nord si de sud, palatul Sutu se remarca prin spatialitatea unui interior, conferita de o cupola similara aceleia de pe conacul de la Golesti.

Infrumusetarile aduse impunatorului edificiu au continuat insa. Astfel, in octombrie 1836, Costache Sutu comanda mesterului austriac Eser, executarea unui splendid policandru de alama, format din 24 de sfesnice, intocmai ca cel de la biserica Sf. loan Nou. Inspirata rezolvare a holului central, infaptuita in 1862, se datoreaza lui Karl Storck, recunoscut sculptor si artist decorator. Transformarile initiate de el constau in deschiderea a trei arcade, din crearea unei scari monumentale desfacuta in doua brate si din montarea in peretele din fata, a oglinzii adusa de la Murano si prinsa intr-un frumos ancadrament. Deasupra oglinzii se distinge si astazi, prin gingasia executiei artistice, medalionul sculptat in lemn al Irinei Sutu, sotia proprietarului.

A doua jumatate a veacului trecut, va reprezenta pentru Palatul Sutu, perioada de maxima stralucire. Grigore Sutu (1819-1893) si sotia sa Irina, fiica marelui bancher Read more…