Bucuresti

Bucuresti Blog. Restaurante, muzee, teatru, cinema, cluburi, concerte, targuri, petreceri, expozitii.

Lipscani: Bucuresti, cultura taifasului

Asfaltarile au acoperit gropile istorice si au dat startul la cafenele, puburi, gradini de vara, restaurante libaneze, turcesti, grecesti… Lipscanii.

Adica Lipscaniul, Smardanul, Selarii, Bla­narii, Covaci, Stavropoleos… Ca in Braila lui Panait Istrati, cand din va­por cadeai in halba cu bere sau ibricul la nisip.

Loc de flendureala, barfe, chiu­lea­la, ars gazul, negustorie, shopping. In plus, mai cunosti lumea. Marea in­ventie a Lipscanilor: berariile, ca­fe­ne­lele, tavernele. Erau cateva, azi au schimbat populatia. Aproape cum visa primarul Dobrescu, care vedea stra­da acoperita cu sticla, plina de ca­fe­nele, berarii, magazine stralucitoare, femei frumoase, elegante.

Fan al Lipscanilor, asezat in fotolii largi (prost crescutul sta labartat, ca-i de­mo­cratie), tai frunze, sorbi din pai sau cafea, te zgaiesti la strada, la minijupe, schimbi vorbe, idei (daca ai bac-ul), spui bancuri, iti povestesti viata. in mijlocul strazii fara praf sau mirosuri decat atunci cand defileaza motoretele baietilor cu pizza, ma­si­ni­le de aprovizionare si pubelele an­ga­ja­ti­lor de la salubritate, care au boa­la pe tine ca tu freci menta si ei muncesc… ’va muma in.

Ultima miercuri cu soare, foiala de targ. O doamna masiva, frantu­zoai­­­ca, se zgaieste topita dupa o ro­chie de silfida gen Greta Garbo. Doam­na ii da tarcoale, saliveaza dar nu e nimic de facut, i-ar trebui de trei ori mai mult material. Pentru cultii pa­­u­­peri, carti ieftine, CD-uri la 5 si 10 roni. Maurice Chevalier, Bach, Sarah Vaughan, Rossini, Ray Orbison, Chopin, Brahms, Duke Elington.

Concerte la chitara, pe scari  la Ban­ca Nationala. Negot la corturi. Bi­ju­terii, ciorapi de lana, esarfe, ca­masi de in – se cauta inul in culori pas­­tel, jucarii, bretele, ciorapi de lana, ii, ceasuri, pipe, tablouri. Pivnite sub sticla. Istorice. Atat a mai ramas din “ruinurile” ce ne-asteptam sa re­de­vi­na ce-au fost.
Pe Covaci, la doi pasi de paragina cla­­di­rii ce adapostea ziarul Timpul, al lui Eminescu, calare pe schela unei constructii, trei lucratori isi balangane pi­cioarele si sasaie dupa una cu fusta scurta si ugegeuri, cizmele alea na­soa­le care fac prapad.

Smardan, terasa plina ochi. S-a ve­nit cu scoala, ca la Antipa. Primul an de facultate tot liceu e.
Bobocii, pri­­mul seminar pe Lipscani, isi bar­fesc gazdele si-i injura de mama pe ad­­mi­­nistratorii de camin ca i-au jec­ma­­nit. inca nu-si cunosc profesorii.
in buricul Lipscaniului, un pub are la meniu meciurile din liga, pe ore. Bei in huiduielile peluzei.

De bucurie. S-a dus in ma-sa t­i­ga­nia (romia) strazii cu blugi turcesti, cu­rele si tricouri de bazar comunal. Nu mai sunt nici micii vanduti in bu­za daramaturii putind a hazna de lan­ga Libraria Cosbuc. Care, oricum, nu mai exis­ta. Nici gablonzuri din sarma, oja, ruj si rimeluri care te baga-n spital (dar care rezista, rezista, rezista ca termopanul in mizeria gretoasa de asa-zisa buticarie de la Universitate, unde majoritatea “anticarilor” sunt niste amarati infometati, habar n-au ce vand si se imbata cu te miri ce).

Nu mai sunt semintarese, s-a imputinat cioporul atarnat la balcoanele pline de izmene scoase la uscat. Daca primaria nu incepea “sa-si retrocedeze” zona, Lipscanii ajungeau ca Mosilor vechi sau Zabrautii, sub tirania pisatului, mitocaniei, insolentei. Nici asa nu e scutit, prin pasajele insalubre.

Ambulanta se propteste in strada neasfaltata, iar echipajul coboara si o ia hotarat pe selari, spre sa­or­ma­ria gre­cilor, la colt cu Covaci. N-ajung bi­­ne la jumatatea strazii cand pleosc un lighean cu de toate li se desarta in cap si le moaie uniformele. Abia au timp sa se fereasca, dar nu de tot. “Ba­ga-mi-as…” – scoate un am­bu­lan­tier, exact in dreptul sediului Po­li­tiei co­mu­nitare al Centrului Istoric. In­di­ferente, roamele isi asaza rufele pe sar­me­le intinse in ce-a mai ramas din ba­­l­coane. Ce prisoseste se duce-n stra­da. Cladirea, o naruitura. La par­te­rul ei triumfa Politia Comunitara, ase­za­ta ca nuca-n perete in da­ra­pa­neala care traieste zilnic sub perico­lul la­tu­ri­lor slobozite, vorba lui Ar­ghezi. Din ligheanul in care s-au ba­la­cit aia mici si s-au spalat boarfele fa­mi­liei, se va iti aburind porumbul fiert.

Tipi de cafenea sau berarie, bolnavi de lene intelectuala, studenti, elevi, intrare libera, bani de-o bere, suc, cafea, o friptura la pranz pentru domnul si domnisoara de la banca, amestec de lume cvasisubtire sau cu sanse de subtirimi. Boemi cu stadiu sau in formare, mai rari grobienii – piti sau cocalari. Se plictisesc de moarte, nu le urla maneaua sau house-ul in IQ.
(Gasesc pe net: Moni a fost odata pe Lipscani si l-a apreciat. Sora-sa, la fel. Dar le-a trecut.)

Mini, picioare lungi in cizme, tricouri, tipi seriosi, simpatici, haiosi, multi straini. Spanioli care cauta gerovital. Fitosi si fitoase, mult mai putine ca in mall-uri sau bamboo-uri, si oricum altfel. Lipscanezii sunt aristocrati pe langa Moni, Ramona, tona de Andree si asistente pe metrul patrat de sticla TV. Lipscanii sunt stare de spirit cu gramatica la locul ei. Foiala dar si lumini discrete, parfum de cafenea vieneza, din primavara in toamna tarziu… Fara maieuri cu lanturi, muschi parosi peste tatuaje.  Noii Lipscani n-au tupeul, aroganta, morga de neam prost, marlania elitistilor si elitizdelor de noapte. Ai zice ca pe aici un peste ar muri de foame, dar nu bag mana-n foc.

Cine s-a calit in tinerete la Motoare se maturizeaza pe Lipscani, un­de incap civilizat, armonios toate ge­neratiile.

Internet si mobil, in prelungirea Ga­­brovenilor lui Mateiu Caragiale. Bal­­coane de la 1800 si luxul cafenelei de Luxemburg, mobila si ceasuri vechi la Consignatii.

Ti-ar mai trebui o vara. Dupa ce ter­­mini concediul, mai vrei unul, esti frant de oboseala si te vaiti ca nu l-ai sim­tit. Asa mai vrei Lipscani dupa Lipscani – parfum, leneveala, dependenta de tihna lunga.

Ca in Parisul filmelor frantuzesti de dupa razboi. in afara de saracia lu­­cie nu mai avea ce sa vina. Razboiul sle­i­se combatantii, saracia era egala, de­mocratia, pe masura.

Daca ar fi fost acoperit, Lipscaniul n-ar fi dormit niciodata. Boema nonstop. Cultura taifasului.

Sursa aici.

VN:F [1.9.22_1171]
Voteaza si tu!
Rating: 0.0/5 (0 votes cast)

Post to Twitter

Categorie: Articole


7 × = fifty six

HOTELURI IN ROMANIA

Loading...

Logo-ul Muzeului National al Taranului Roman

Mergeti spre cultura

Mai multe obiective culturale si muzee din Bucuresti au zile ...

The_mission_1st_of_march_2014

The Mission 1st

Sasha, 2manydjs, Art Department si Ali Nasser sunt invitatii The ...

Femina Star 2013

Femina Star - Comuni

Mai sunt cateva zile pentru inscrierea la Festivalul “Femina Star” ...

Tudor-Gheorghe-Pelerini-din-tara-nimanui

Tudor Gheorghe – P

Tudor Gheorghe revine pe scena Salii Palatului cu spectacolul “Pelerini ...

Rock in Parc 2013

Rock in Parc - Inscr

A mai ramas putin timp pana la incheierea inscrierilor la ...

Site-uri partenere

  • Hoteluri Timisoara
  • Tourneo - rezervari hoteliere NONSTOP
  • Logo brasovhoteluri.ro
Get Adobe Flash player