Bucuresti

Bucuresti Blog. Restaurante, muzee, teatru, cinema, cluburi, concerte, targuri, petreceri, expozitii.

Paznicul filmului AVATAR si a tehnologiei IMAX

George Condurat supraveghează proiecţia filmului în singura sală care foloseşte tehnologia IMAX din România.

Dacă te-a prins microbul „Avatar”, vrei să te întorci pe planeta imaginată de James Cameron încă o dată şi încă o dată.

Ce faci însă dacă eşti proiecţionistul-şef al unei săli în care cel mai de succes film al anului rulează de cinci ori pe zi? „Simţiţi? E briza IMAX”, glumeşte tânărul din faţa noastră. Prin fereastra îngustă pătrunde un aer rece din sala goală. Nu e greu să-ţi imaginezi rumoarea dinainte de vizionare sau comentariile uluite de la final. Oamenii vin să vadă „minunea Avatar” de două sau de trei ori în sala care oferă cea mai spectaculoasă imagine şi cel mai bun sunet filmului lui James Cameron.

A văzut filmul şi cu bani

Oricât de mare ar fi însă dorinţa de a revedea „Avatar”, nimeni nu poate egala recordul tânărului care se lasă răcorit acum debriza IMAX”. George Condurat este proiecţionistul-şef de la Samsung IMAX din incinta Cinema City Cotroceni. Vede filmul şi de 5 ori pe zi, ca sarcină de serviciu. „De parcă nu mi-ar fi de ajuns, mi-am luat o dată bilet să-l văd şi din postura de spectator. Şi am de gând să repet figura”, ne spune George. E clar, l-a prins microbul!

Tânărul de 21 de ani din Bacău a avut nevoie de două luni pentru a învăţa să lucreze în „uzina IMAX”. Iar aceasta nu e o metaforă gratuită, pentru că, într-adevăr, cabina de proiecţie seamănă cu o uzină. Imaginea, sunetul şi subtitrarea sunt produse separat, iar George trebuie să supravegheze dacă toate acestea sunt perfect sincronizate.

Este nevoie de doi oameni pentru manevrarea peliculei

Platanele „învârt” cele două pelicule de 70 mm, una pentru ochiul stâng şi una pentru ochiul drept, cântărind fiecare 450 kg. Pentru manevrarea peliculei este nevoie de cel puţin doi oameni, iar pentru a o aşeza pe platane, George foloseşte un fel de motostivuitor. În 20 de minute filmul este pregătit. Proiectorul este de trei ori mai mare decât un proiector normal. Are două lămpi, de câte 15.000 W şi un sistem propriu de răcire pe bază de apă, pentru lămpi, şi de aer, pentru film. Pentru că orice nesincronizare ar distruge magia filmului, George „vizitează” planeta Pandora atât din cabina de proiecţie, cât şi din sală. Aşa că, dacă veţi vedea că apare în sală în timpul filmului un tip care se uita lung la ecran, iar apoi dispare aşa cum a venit, nu vă îngrijoraţi. E George, paznicul Pandorei virtuale.

Sursa: Adevarul de Seara

VN:F [1.9.22_1171]
Voteaza si tu!
Rating: 0.0/5 (0 votes cast)

Post to Twitter

Categorie: Articole, Cinema

Un raspuns so far.

  1. reikano says:

    mda, avatar 3D cu subtitrare 2D – cea mai sigura reteta pentru migrena. cred si eu ca si-a cumparat bilet. s-a dus sa vada si el filmu ca lumea, in alta parte, ca la IMAX nu se poate viziona.

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0 (from 0 votes)


6 − = three

HOTELURI IN ROMANIA

Loading...

Logo-ul Muzeului National al Taranului Roman

Mergeti spre cultura

Mai multe obiective culturale si muzee din Bucuresti au zile ...

The_mission_1st_of_march_2014

The Mission 1st

Sasha, 2manydjs, Art Department si Ali Nasser sunt invitatii The ...

Femina Star 2013

Femina Star - Comuni

Mai sunt cateva zile pentru inscrierea la Festivalul “Femina Star” ...

Tudor-Gheorghe-Pelerini-din-tara-nimanui

Tudor Gheorghe – P

Tudor Gheorghe revine pe scena Salii Palatului cu spectacolul “Pelerini ...

Rock in Parc 2013

Rock in Parc - Inscr

A mai ramas putin timp pana la incheierea inscrierilor la ...

Site-uri partenere

  • Hoteluri Timisoara
  • Tourneo - rezervari hoteliere NONSTOP
  • Logo brasovhoteluri.ro
Get Adobe Flash player