Sala A. I. Cuza din Casa Poporului
Aceasta impozanta sala, mai ales prin inaltimea sa de 20 de metri, trebuia sa poarte numele de “Romania“. A fost terminata inainte de anul 1989, cu destinatia de “sala de protocol la cel mai inalt nivel“. Purtatoarea numelui domnitorului Moldovei si Tarii Romanesti, “Sala Alexandru Ioan Cuza” impresioneaza si prin suprafata sa de aproape 2000 de m² (65 m X 28 m), fiind a doua ca marime din cladire. Incap aici in asezare tip “teatru” aproximativ 1200 de scaune.
Se afla in axul principal al cladirii si are vedere spre Piata Constitutiei si Bulevardul Unirii de la imensul sau balcon. In zilele friguroase de iarna, balconul nu este deschis vizitatorilor, asa cum se intampla in restul zilelor anului, privelistea putand fi admirata doar prin imensele geamuri.
Din punct de vedere arhitectural nu se caracterizeaza printr-un stil anume, fiind mai degraba un amestec de stiluri , marmura alba de Ruschita la nivelul solului si in alcatuiea coloanelor fiind elementele care ies in evidenta. Nici elementele stilului arhitectural Brancovenesc nu lipsesc. Usile monumentale fac si si ele parte din spectaculosul salii, mai ales prin sculpturile cu motive decorative. Plafonul este impresionant cu adevarat, fiind compus din 7 luminatoare ritmate din tabla aurita.
In planul initial al salii era prevazut si un blacon pentru orchestra, cu o capacitate de aproximativ 30 de locuri. Se spune ca aceasta sala are o rezonanta a sunetului dintre cele mai bune din lume. De altfel in 1995, cu ocazia redeschiderii Festivalului International de Muzica, “George Enescu” s-a sustinut in Sala A. I. Cuza un concert dirijat de marele Yehudi Menuhin.
Ca un element de detaliu observat personal cu ocazia vizitei la Casa Poporului, aceasta sala dispune in prezent de un sistem de sonorizare BOSE.
Bucharest/Baneas, ROMANIA
Really good work about this website was done. Keep trying more – thanks!