Bucuresti

Bucuresti Blog. Restaurante, muzee, teatru, cinema, cluburi, concerte, targuri, petreceri, expozitii.

Sun Plaza Shopping Center

Sun Plaza, cea mai mare construcţie din Bucureşti, care însumează 210.000 m2 de suprafaţă construită. 2.000 de locuri de parcare dispuse pe două niveluri subterane vor deservi clienţii, în timp ce conexiunea cu staţia de metrou Piaţa Sudului, prin pasajul subteran care ajunge direct în interiorul Sun Plaza – o componentă unică în România – realizează un acces rapid şi uşor chiar şi din zonele mai indepărtate ale oraşului.

Orientarea către “lifestyle” a Sun Plaza este asumată şi întărită prin prezenţa unor mărci comerciale internaţionale puternice, precum C&A, GAP,  Marks & Spencer, Douglas, Sephora, Promod, Orsay, Imaginarium, Motivi, Deichmann şi altele. Sun Plaza înseamnă 150 de magazine, cafenele şi  restaurante amplasate într-o zonă de ”food-court” cu 1.200 locuri la mese, spaţii de distracţie, terasă exterioară, un concept arhitectural generos din punct de vedere al spaţiului şi al volumelor, toate acestea contribuind la crearea unei ambianţe optime, potrivite întregii familii, atât pentru cumpărături, cât şi pentru relaxare.

Sun Plaza este situata la intersectia a patru drumuri importante: Calea Vacaresti, Soseaua Oltenitei, Soseaua Berceni si  Vasile Nitu cu dechidere directa la Piata Sudului.

La prezentarea oficiala a venit Shagghy, sa bucure lumea:

Adresa: Calea Vacaresti Nr.391, Sector 4

Telefon: (+4) 021-233.17.39/40

Email: office@emct.ro

Web: aici

VN:F [1.9.22_1171]
Voteaza si tu!
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)

Post to Twitter

Categorie: Articole, Malluri


+ 4 = six

HOTELURI IN ROMANIA

Loading...

Logo-ul Muzeului National al Taranului Roman

Mergeti spre cultura

Mai multe obiective culturale si muzee din Bucuresti au zile ...

The_mission_1st_of_march_2014

The Mission 1st

Sasha, 2manydjs, Art Department si Ali Nasser sunt invitatii The ...

Femina Star 2013

Femina Star - Comuni

Mai sunt cateva zile pentru inscrierea la Festivalul “Femina Star” ...

Tudor-Gheorghe-Pelerini-din-tara-nimanui

Tudor Gheorghe – P

Tudor Gheorghe revine pe scena Salii Palatului cu spectacolul “Pelerini ...

Rock in Parc 2013

Rock in Parc - Inscr

A mai ramas putin timp pana la incheierea inscrierilor la ...

Site-uri partenere

  • Hoteluri Timisoara
  • Tourneo - rezervari hoteliere NONSTOP
  • Logo brasovhoteluri.ro
Get Adobe Flash player