Caru’ cu bere, de la Munchen la Bucuresti
Din pacate, nu cunoastem exact anul in care s-a infiintat cunoscuta berarie bucuresteana “Caru’ cu bere“. Stim doar ca prin anul 1875 ia fiinta pe coltul dintre Calea Mogosoaiei si ulita numita de Str. Carol, in sirul de pravalii si locante ale Bisericii Zlatari.
Pe locul vechii berarii ce prinsese mare vad prin rapiditatea servirii, calitatea bauturii si pretul redus, s-a deschis un Cafe chantant cu numele de Walhala, local ce a dainuit pana in anul 1903, cand tot sirul de pravalii si locante de pe (din zilele noastre) Calea Victoriei au fost demolate impreuna cu Hanul Zlatari si clopotnita bisericii proprietare.
Noul local al berariei a fost inaugurat in anul 1879, dar cu timpul si-a mai pierdut din stralucirea originala. Aspectul actual il datoram marii restructurari din anul 1985/86, cand la renovare si-au dat concursul artistii restauratori Stefan Caltia, Sorin Ilfovean, Mihai Buculei si Ioan Cadar. Seful lucrarilor de restaurare, pictorul-artist Gheorghe Nicolae, a redat capitalei, cu exactitate si stiintifica migala, autenticitatea initiala a cladirii unde a turnat Vasiliu Birlic antologicele secvente din Caragiale, unde au baut din spumoasa bere Pastorel Teodoreanu, Jean Marais, Mihail Eminescu, Cincinat Pavelescu, Eduard Kennedy – dar si noi, miile, poate zecile de mii de bucuresteni.
Sa ne reintorceam in anul 1879, cand ziarele anuntau cu aplomb: “Asta da, surpriza! O berarie muncheneza la Bucuresti! Pe vechea strada Stavropoleos, in sfasit ceva nou. S-a deschis un local de consumatiune cu totul aparte de lucarnele hanurilor, de carciumile si alte feliuri de locande ale orasului nostru. Totul e cu bun simt: cladirea nemaiintalnita pe la noi, mobilele din lemn masiv, pe pereti se pot admira picturi care nu le au alte localuri. La vremea caldurii mari, se poate servi o bere rece si lua, indata, gustari pe potriva bauturii svabesti ce se afla aici: cremvursti cu hrean <<importati>> din Svitzeria si patricieni, dar si mici sau carnaciori oltenesti de-ai nostri, usturoiati din belsug.” Invitatia de mai sus era facuta in numele celor doi inimosi tarnaveni, fratii Nicolae Mircea si Ignat.
Se pare ca arhitectul localului Caru’ cu bere (Ziegfried Kofczinsky) s-a inspirat din celebrele berarii muncheneze. Dar, cel mai inspirat a fost arhitectul cand a instalat in fata localului un cocos si un dragon-varcolac, semn ca localul va fi deschis de indata ce canta dimineata cocosii si pana noaptea tarziu, cand din discul lunar incep sa muste varcolacii.
A mai intocmit dl. Ziegfried si alte minunatii, cum ar fi urcarea grilajelor de la usi si ferestre cu scripeti – de veneau puzderie de gura-casca dis-de-dimineata sa vaza minunea.
Oare la ce scoli de marketing or fi umblat fratii Nicolae Mircea si Ignat?
Dar, fiind ca noi nu va putem descrie intocmai atmosfera acestui batran local bucurestean, va sugeram o plimbare in trecutul Bucurestiului.
Cei 1207 metri patrati si 600 de locuri va asteapta.
Bucharest/Baneas, ROMANIA